Blog

Tuesday, March 31, 2015 - 10:00

Comunicat de presa, varful Lhotse (8516m)


Alex Găvan - expediție fără oxigen suplimentar pentru a urca vârful Lhotse (8516m)


Alpinistul Alex Găvan, unul din performerii de top ai României la altitudine extremă, pleacă miercuri, 1 aprilie 2015, într-o nouă expediție în munții Himalaya, pentru a escalada vârful Lhotse (8516m) fără oxigen suplimentar și fără porteri de altitudine.


Expediția va dura aproximativ două luni de zile, iar ascensiunea se va face pe partea nepaleză a muntelui. Lhotse este al patrulea munte ca înălțime din lume, după Everest, K2 și Kangchenjunga, și este situat la granița dintre Tibet și Nepal. Vârful său este legat de Everest prin Șaua Sudică, la peste 8000m altitudine.


„Este cea de-a treia întâlnire a mea cu Lhotse. Este un munte de la care am învățat foarte multe, tocmai pentru că nu am reușit să îl urc încă. Lhotse mi-a arătat cum este să ajungi la 8000m și să decizi să te retragi, fără ca retragerea să însemne renunțare la vis. Este o lecție despre cât de onest poți fi cu tine însuți și cu ceilalți, ca alpinist și ca om, precum și despre determinare. De aceea  mă întorc cu bucurie pe Lhotse”, a declarat Alex Găvan, înainte de plecare.


Varful Lhotse – 8516m vazut de la 6200m

Varful Lhotse – 8516m vazut de la 6200m Foto: Alex Gavan


În 2012, alpinistul a mai avut două tentative a urca pe Lhotse. Prima dată, în sezonul de primăvară, Alex s-a retras de la altitudinea de 7600m, ca urmare a unei infecții pulmonare dobândite în tabăra de bază. A doua oară, în sezonul de toamnă, Alex Găvan și partenerul său, Alexey Bolotov (Rusia), s-au retras din cauza condițiilor de pe munte, în noaptea ascensiunii finale, după  ce au atins altitudinea de 8000 de metri.


Proiectul este posibil cu sprijinul: Certinvest (Partener Principal), Totalsoft, (Partener),  Zitec (Partener IT), OMA Vision (Partener Comunicare), precum și al Intercapital Invest, Accountess, World Class, Suplimente.ro, Sanador (Suporteri).


Alex Gavan, antrenament la sala

Alex Gavan, antrenament la sala Foto: George Stroie (Bivuac Media)


Despre Alex Găvan


Alpinistul Alex Găvan este unul din performerii de top ai României la altitudine extremă și un promotor al urcării celor mai înalte vârfuri din lume “prin mijloace corecte”, Alex a urcat până acum șase vârfuri de peste 8000 de metri din Himalaya, fără să utilizeze oxigen suplimentar și porteri de altitudine.


Alex Găvan a escaladattrei dintre cele șase vârfuri în premieră pentru România: Shisha Pagma (8027 m) – în 2013; Makalu ‐(8463m) – în 2008; Gasherbrum 1 (8068m) – în 2007. Pe vârfurile Broad Peak (8047m) – în 2014, Manaslu (8156m) – în 2011, Cho Oyu (8201m) – în 2006, Alex a realizat cea de-a doua ascensiune românească. A fost și a rămas până în acest moment cel mai tânăr român care a ajuns pe un optmiar, Cho Oyu, în 2006, la 24 de ani.Imaginile video de pe vârfurile atinse în anii trecuți pot fi vizualizate la adresa http://alexgavan.ro.


 Performanțele lui Alex Găvan au fost recunoscute prin merite și distincții: A primit“Gold Medal for Merit in Sport” (Spania – 2008); a primit de două orititlul ”Sportivul român al anului pentru alpinim la mare înălțime”, din partea Federației de Alpinism și Escaladă și alte două nominalizări la aceeași distincție; a primit premiul ”Best Of ExplorersWeb” în 2008. Alex este ambasador al World Wildlife Fund în România din 2011.


Filosofia sa este: ”Munții nu se urcă doar cu pioleți și cu colțari, ceea ce putem avea cu toții, ci mai ales cu smerenie. Climbing mountains Outside is climbing mountains Inside”.


Despre ascensiunile la peste 8000m


În lume sunt 14 vârfuri de peste 8000 de metri, variind între 8027 m (Sisha Pangma) şi 8850 m (Everest). Toate aceste vârfuri se află în Asia Centrală, în regiunile de graniţă dintre Nepal, India, Pakistan şi China, în munţii Himalaya şi Karakorum. Peste 95% din ascensiunile pe vârfuri de peste opt mii de metri sunt făcute cu ajutorul buteliilor de oxigen.


La peste 7000 m, aclimatizarea devine imposibilă, iar corpul uman începe uşor să moară cu fiecare clipă petrecută acolo, alpiniştii numind drept „zona morții“ tot ceea ce depăşeşte respectiva altitudine. La 8000m, concentrația de oxigen este de doar o treime din cea de la nivelul mării, iar supraviețuirea este posibilă doar pentru o perioadă de timp extrem de scurtă.


Vezi si fotografiile in format digital (pentru print) aici

Share on Facebook